S-a încheiat cu succes acțiunea privind Colecta de Alimente și mulțumim lui Dumnezeu pentru acest final fericit.
Dorim să mulțumim tuturor bistrițenilor, care din puținul sau preaplinul lor au donat pentru cei mai puțin norocoși în viață.
Am trăit momente emoționante (alături de voluntari) când cei cu posibilități minime materiale (și n-au fost puțini) fie că erau în vârstă, fie că erau adolescenți sau copii, au donat din TOATĂ INIMA, cu zâmbet pe față și ochi înlăcrimați.
Ne-am bucurat că am cunoscut și această MAGIE, pe care o credeam pierdută. În mod sigur n-a pierit bunătatea, empatia și dragostea față de semenii noștri.
De aceea mulțumim pentru oportunitatea și încrederea acordată de Banca de Alimente prin persoana doamnei Codruța Vidrascu, pe care ne bucurăm din suflet că a apărut în calea noastră, ajutându-ne să facem bine și altfel decât eram obișnuiți prin activitatea organizației noastre.